Nevoia reformei competente a educaţiei 2010

Motto: Politca educationala a PNL-ului are ca axă valoarea şi demnitatea cadrului didactic

Frumos si util ar fi ca acest material sa constituie baza de dezbateri si discutii, cu aprecieri personale, sugestii si idei care sa duca la un sistem coerent de puncte de vedere, din care sa se coaca un program coerent de politica educationala, acordat cu necesitatile reale de iesire din criza,constituind, in acelasi timp un sistem de axe de coordonate, in care fiecare om sa-si gaseasca locul, sa-si poata pune in valoare propria forta spre o rezultanta optima. Documentul actual este intocmit de Prof.univ. Andrei Marga, lansat spre dezbateri in Comisia Educatie PNL, pe 12 julie 2010, si prezentat intr-o conferinta de presa in 22 julie.

Fiecare om are o experienţă cu învăţământul, fie şi numai în calitate de elev, la un moment dat. Fiecare are o opinie demnă de a fi luată în considerare. Sunt posibile abordări diferite ale educaţiei. Aşa stând lucrurile şi având în vedere caracterul de sistem al învăţământului, captăm mulţimea observaţiilor, diversele abordări în câteva concepte directoare pentru reforma competentă a educaţiei 2010 şi îi invităm pe cei interesaţi la o dezbatere efectivă asupra învăţământului ca sistem.

Politica educaţională a PNL pleacă de la faptele existente şi de la evaluările făcute de cetăţeni – cadre didactice, elevi, studenţi, părinţi, beneficiari ai educaţiei, sindicate, organizaţii – şi constă din promovarea unei abordări sistematice, sincronizată cu experienţa şi nevoile ţarii noastre şi cu practicile ţărilor de referinţă. Această politică are ca axă valoarea şi demnitatea cadrului didactic. Acestea – valoarea şi demnitatea cadrului didactic – pot deveni şi devin şi în România, centrul de coagulare al unei reforme cuprinzătoare şi competente a educaţiei.

Expansiunea incompetenţei

la minister şi guvern

O probă a nevoii unei alte abordări a educaţiei în România o constituie caracterul diletant şi anacronismul deciziilor actualului minister al educaţiei, cu toate efectele inevitabile, extrem de costisitoare, în consecinţă. Să amintim doar câteva dintre numeroasele exemple de eşec pe care le oferă acest minister.

Rezultatele bacalaureatului 2010 – cu efectivul mai redus de promovaţi, discrepanţele mari dintre judeţe şi localităţi, caracterul neconcludent al notelor, numeroasele fraudări – nu denotă vreo sporire a exigenţei, cum pretind propagandistic oficialii. Aceste rezultate atestă incapacitatea ministerului de a organiza examene valide, demotivarea cadrelor didactice şi a elevilor, lipsa de încredere şi de orizont ce s-a răspândit în învăţământul românesc actual. Frustrărilor create în rândul slujitorilor şcolii de promisiunile salariale mereu încălcate de către autorităţi li s-au adăugat frecventele măsuri diletante ale actualului minister şi efortul de a antagoniza părinţii şi profesorii, elevi şi cadrele didactice, societatea şi învăţământul. Ca urmare, preocuparea tot mai multor oameni (cadre didactice din şcoli, licee, studenţi, profesori universitari), în acest moment, este de a găsi o cale de evitare a activităţilor dirijate de guvernanţi în învăţământ, fie şi cu preţul părăsirii sistemului şi chiar al emigrării.

Politica de personal a actualului minister al educaţiei este cea mai eronată şi mai dăunătoare intereselor României din ultimele decenii. Pe de-o parte, ministerul anunţă emfatic disponibilizarea a 15000 de dascăli, în vreme ce ţara noastră are nevoie de extinderea, de pildă, a formării continue, în care nu s-au mai făcut progrese de mulţi ani, iar România deţine ultimul loc în Europa. Pe de altă parte, guvernul a blocat ilegal, începând cu 2009, concursurile pentru posturi didactice în universităţi, reluând, în premieră, o măsură care nu s-a mai practicat în România din 1985 şi care nu se practică nicăieri în Europa.

În universităţi s-a creat cea mai negativă, mai nestimulativă şi mai nefructuoasă atmosferă de după 1989. Ministerul nu şi-a mai respectat contractele instituţionale cu universităţile şi nici nu le mai semnează, administrarea sistemului devenind aleatoare. Resursele financiare ale Uniunii Europene au devenit greu accesibile pentru universităţi datorită birocraţiei şi nepriceperii ministeriale şi reducerii cofinanţărilor guvernamentale. Dezvoltarea programelor de formare universitară şi de cercetare ştiinţifica pe direcţia susţinerii economiei, administraţiei şi culturii ţării nici nu mai este tematizată, în cadrul gestiunii fără competenţă de către actualul guvern.

În vreme ce alte ţări, chiar în contextul recesiunii din ultimii ani, dezvoltă programe universitare şi cercetarea ştiinţifică, întăresc finanţarea şi întreprind reforme axate pe valoarea profesorului, guvernarea actuală caută să distrugă autonomia universitară, reduce finanţarea, încearcă să politizeze universităţile şi să învrăjbească instituţiile mari şi mici, studenţii şi profesorii, sindicatele şi angajatorii, generaţiile.

Guvernarea prin antagonizare şi uzurpările legislative, caracteristice actualului regim din ţară, îşi vădesc tot mai mult efectele în învăţământul românesc de astăzi, în care s-a ajuns, între altele, la cea mai puţin calificată şi mai coruptă ocupare a funcţiilor principale din ministerul educaţiei, după 1989. Fruntaşii ministerului au devenit deja proverbiali prin nepricepere, agresivitate, implicare în afaceri necurate.

Bilanţul

politicii educaţionale şi al cercetării ştiinţifice 2009-2010

Educaţia din România anilor 2009-2010 permite un bilanţ şi tragerea unor concluzii profunde:

- „descentralizarea”, prin practicarea incompetentă a acesteia de către guvern şi ministerul educaţiei, a dus la un centralism tenace, fără precedent;

- „învăţământul centrat pe elev şi student” a dus la transformarea acestora în simple anexe ale unei birocraţii voluminoase;

- învăţământul orientat spre „formarea de competenţe” a dus, datorită îngustimii de concepţie şi măsurilor greşite, la scăderea nivelului de calificare;

- reforma curriculară a dus, din cauza nepriceperii şi politizării, la confuzii costisitoare în organizarea învăţământului şi la ineficienţă;

- pretenţia priorităţii educaţiei, emisă de către actuala guvernare, a dus la deteriorarea bazei financiare a învăţământului;

- aşa-zisa „întinerire a personalului” a dus, datorită politizării agresive ce se practică, la preluarea funcţiilor de decizie de către persoane incompetente pe scară necunoscută înainte şi la renaşterea categoriei politrucilor;

- deviza intrării unor universităţi româneşti în topul internaţional a dus, în consecinţa amatorismului decidenţilor, la reducerea finanţării, blocarea posturilor, efortul de eliminare a profesorilor performanţi;

- deviza promovării oamenilor competenţi a dus la efortul, unic în spaţiul european, de eliminare a specialiştilor de vârf, prin discriminări ce nu se mai practică nicăieri, încât în România se profilează acum riscul emigrării pe scară mare – alături de tineri în căutare de locuri de muncă şi studii, de doctoranzi – a profesorilor universitari de efectivă pondere profesională;

- proclamarea importanţei cercetării ştiinţifice a dus, din cauza nepriceperii şi a neglijenţei decidenţilor, la oprirea finanţării;

- internaţionalizarea a dus, datorită caracterului eronat al deciziilor adoptate de guvernanţi, la degradarea şi deteriorarea programelor;

- în loc să se folosească resursele financiare puse la dispoziţie de Uniunea Europeană, guvernul şi ministerul sunt incapabile să asigure cofinanţările necesare.

Toate devizele utile şi adecvate din învăţământul european de azi se trădează sau se malformează în ţara noastră, datorită nepriceperii şi politizării, prin deciziile actualei guvernări şi ale actualului minister al educaţiei.

Acest bilanţ, precum şi multe concluzii care pot fi trase pe baza faptelor din jurul nostru, reconfirmă eşecul politicii actualei puteri în domeniul educaţiei şi cercetării ştiinţifice şi ne solicită să articulăm alternativa şi să o prezentăm cetăţenilor. PNL dispune de alternativă şi o va prezenta în dezbaterile publice de la nivel naţional şi de la nivelul judeţelor şi localităţilor.

Alternativa pe care PNL o prezintă cetăţenilor cuprinde: diagnoza stării educaţiei, incluzând efectele nefaste ale politicii actualei puterii; proiectul reformei competente a educaţiei în orizontul devenit posibil în anul 2010, sincron cu reformele avansate care au loc în ţările de referinţă; proiectul legislativ corespunzător, plecând de la interesul public al societăţii româneşti; programul cercetării ştiinţifice în România; folosirea cadrului dezbaterii cu specialiştii şi publicul larg pentru a se înfăptui o reformă competentă şi benefică în efecte a educaţiei şi a cercetării ştiinţifice în ţara noastră.

Primul pact pentru educaţie s-a semnat în 2000, când România a închis capitolul „educaţie şi formare profesională” în negocierile de aderare la Uniunea Europeană, iar guvernul Isărescu a notificat înţelegerea dintre partidele parlamentare de atunci la Bruxelles – este de observat, cu toată responsabilitatea, că pactul 2007 conţine obiective prea generale, multe dintre ele nefiind specifice noilor nevoi ale ţării.

Au urmat, după cum se ştie, numeroase acţiuni propagandistice, dar România a intrat, în fapt, datorită erorilor din politica educaţiei, pe cursa izolării de celelalte ţări. Este edificatoare împrejurarea că ţara noastră conta, în 1998, printre ţările care fac reforma reală a educaţiei; în ultimii ani România contează, din păcate doar, printre ţările marcate de nepricepere şi neajunsuri… . Trebuie spus, cu toată răspunderea, că, dacă măsurile promovate de guvernanţii actuali sunt privite în raport cu nevoile ţării şi cu evoluţia politicii educaţionale din Europa, atunci este limpede că politica educaţională de astăzi (pact, strategii, proiectul de lege) este sub nivelul acestor nevoi şi rămâne anacronică în raport cu evoluţiile europene, încât aduce mai curând daune României.

După legea din 1995, cu actualizarea din 1999, legislaţia învăţământului din România are nevoie de o nouă legislaţie. În diferite ţări ale Uniunii Europene grupuri de specialişti reali au lucrat, împreună cu forţe implicate în educaţie (cadre didactice, parteneri din economie şi administraţie, sindicate etc.), la elaborarea de proiecte de lege, în interes public, iar în ţările respective s-au desfăşurat dezbateri publice, atât cât a fost necesar, pentru a ameliora proiectele. În ţara noastră, datorită politizării din partea actualei puteri, nu s-a elaborat un proiect de lege viabil şi nu s-a desfăşurat vreo dezbatere publică efectivă. La timpul potrivit, cadrele didactice, studenţii, sindicate, alţi participanţi la procesul educaţional, au arătat că proiectul de lege a educaţiei asumat de guvern nu este acceptabil, căci nu rezolvă problemele existente, şi au protestat faţă de forţarea adoptării, prin simpla aritmetică parlamentară, a unui proiect de lege nepregătit sub aspectul corectitudinii gramaticale, al rigorii logice, al preciziei juridice, al concepţiei educaţionale şi soluţiilor, al viziunii. Cei care guvernează încearcă să forţeze schimbări nu împreună cu cadrele didactice, studenţii şi elevii, ci împotriva lor, într-un efort de restaurare a controlului politic asupra educaţiei.

După ce proiectul a fost trecut în grabă prin Camera Deputaţilor sub ameninţări de diferite naturi, la Senat, care este camera decizională, s-a încercat examinarea cu răspundere a lucrurilor. Pentru orice cetăţean onest este limpede că problemele care sunt de rezolvat în educaţia din România (creşterea nivelului învăţământului şi al educaţiei, sporirea impactului economic şi social al educaţiei, mărirea competitivităţii produselor româneşti, formarea civică democratică, asanarea moravurilor etc.) nu-şi află soluţii în acest proiect de lege.

Este vorba, în cazul proiectului de lege promovat de guvernul actual, de: un proiect greoi şi peticit; un proiect care urmăreşte politizarea conducerii şcolilor şi liceelor şi distrugerea autonomiei universitare; un proiect care recentralizează decizia în învăţământ; un proiect cu multe confuzii conceptuale şi contradicţii; un proiect cu viziune anacronică; un proiect din care lipseşte abordarea problemelor veritabile ale învăţământului românesc de ani; un proiect ale cărui soluţii vor face mult rău cetăţenilor şi ţării.

Cu proiectul legii educaţiei al actualului guvern, în locul unui învăţământ orientat spre formarea persoanei şi crearea de personalităţi şi către inovaţie, România va avea un învăţământ birocratizat, mai birocratizat ca oricând după 1989, pe care caută să-l controleze tot felul de „experţi” de mucava şi de politruci. Învăţământul românesc ar intra, cu o astfel de lege, într-o derivă pe termen lung, cu pierderi şi costuri greu de subestimat.

De aceea, pentru PNL, orizontul firesc este elaborarea unui alt proiect de lege, care-şi asumă interesul public al ţării şi aduce dezlegări sincrone cu secolul în care ne aflăm. Decât o lege proastă, mai bine se rămâne o vreme în legislaţia existentă şi se elaborează, între timp, un proiect de lege care să poată pune efectiv în mişcare energiile considerabile existente în societate. Oriunde în lume, reformele educaţiei se fac cu cei implicaţi, nu împotriva lor. Chiar dacă se mai cheltuie ceva timp, este de preferat să se elaboreze un proiect de lege viabil, în locul unuia improvizat, pe care orice guvern responsabil va fi nevoit să-l amendeze de îndată. PNL dispune, ca şi altădată în istorie, începând cu Spiru Haret şi Constantin Angelescu, de concepţia, viziunea şi capacităţile necesare pentru a elabora un proiect în orizontul noii educaţii, adecvată anilor 2010 şi următori.

Parlamentarii PNL vor căuta să amelioreze cât mai mult posibil proiectele de reglementare propuse dezbaterii şi vor conlucra cu parlamentarii care doresc să se dea soluţii optime, favorabile folosirii personalului competent din educaţie în serviciul acesteia. În situaţia creată – cu diverse proiecte de lege şi cu favorizarea unui proiect de lege aflat sub nevoile României, neprofesional elaborat şi într-o viziune anacronică – soluţia cea mai bună rămâne mandatarea Comisiei de Învăţământ a Senatului cu elaborarea, plecând de la proiectele de lege existente şi printr-o largă şi deschisă consultare a specialiştilor, a organizaţiilor reprezentative ale corpului didactic, sindicatelor, studenţilor, părinţilor, a unui proiect de lege care să se bucure – prin profesionalism şi servirea interesului public – de susţinerea cât mai multor forţe din Parlament. România, cetăţenii români nu câştigă nimic adoptându-se în grabă un proiect de lege necorespunzător din toate punctele de vedere, pe care orice guvern care va veni va fi nevoit să îl modifice drastic.

Programul reformei competente a educaţiei 2010:

1. Valoarea şi demnitatea cadrului didactic: Reorganizarea pregătirii pentru profesia de dascăl; asigurarea juridică şi consolidarea socială a autonomiei profesionale a educatorului; aplicarea recunoaşterii salariale a formării continue; fluidizarea mobilităţii personalului didactic; refacerea succesiunii naturale a generaţiilor în posturi didactice şi de cercetare ştiinţifică; sprijinirea, prin politici distincte, a personalului didactic din zonele rurale; refacerea interesului noilor generaţii pentru profesia de cadru didactic; folosirea personalului didactic şi a cercetătorilor ştiinţifici, în afara oricărei discriminări de vârstă, conform valorii profesionale a fiecăruia şi reperelor europene actuale;

2. Educaţia ca premisă a dezvoltării: Normalizarea finanţării; ameliorarea infrastructurii; ameliorarea salarizării; extinderea serviciilor educaţionale; sporirea suporturilor societăţii pentru educaţie; relansarea educaţiei pentru valori morale, civice, estetice; sporirea impactului educaţiei în economie, administraţie, cultură;

3. O societate a învăţării: Conceperea şi organizarea şcolarizării, studiilor, educaţiei, a formării continue ca sistem de cuprindere pe scară mare a populaţiei în forme şi niveluri diversificate de învăţare; dezvoltarea structurii didactice corespunzătoare; aplicarea unei educaţii timpurii la nivelul experienţei internaţionale; aplicarea unei noi politici a tineretului; aplicarea unei politici a sportului sincronizată cu secolul actual;

4. Funcţionarea pe principiul subsidiarităţii: Efectuarea descentralizărilor chibzuite şi reale; profilarea autonomiei instituţionale a şcolilor, a liceelor şi consolidarea autonomiei universităţilor, conform practicilor europene; extinderea posibilităţilor de iniţiativă şi de decizie la fiecare nivel; crearea cadrului răspunderii pentru performanţe conform practicilor din sistemele subsidiarităţii;

5. Învăţământ centrat pe cel ce învaţă: Reformă curriculară corespunzătoare competiţiilor de pe pieţele în curs de globalizare; mecanisme avansate de feedback educaţional; individualizarea rutelor de pregătire pentru elevi, studenţi, cursanţi prin sporirea spaţiului pentru opţiuni profesionale şi alegeri de rute de pregătire; reorganizarea bibliotecilor şi a întregii baze de informare şi formare profesională şi cetăţenească; reorganizarea educaţiei pentru valori; modernizarea şi stabilizarea sistemului de examene naţionale;

6. Sincronizarea legislaţiei: Normalizarea legislativă prin delimitarea clară a interesului public de interesul grupurilor care se dau drept public; elaborarea calificată de proiecte alternative de reglementare; compatibilizarea cu legislaţia europeană a educaţiei; depolitizarea învăţământului prin crearea unui cadru instituţional adecvat; reaşezarea învăţământului public şi a învăţământului privat în acelaşi cadru de drepturi şi răspunderi publice;

7. Infrastructura erei electronicii: Corelarea infrastructurii cu nivelurile competitive de pregătire şi de calificare; racordarea la tehnologii, pedagogii şi metodici educaţionale cu randament; transformarea ameliorării infrastructurii în parte a programelor performante ale administraţiilor şcolare şi universitare, locale, regionale şi centrale;

8. Ameliorarea tehnologiilor indigene prin cercetare ştiinţifică: Reorientarea cercetării ştiinţifice spre un impact sporit în tehnologie, economie, administraţie, cultură; profilarea institutelor şi a centrelor de performanţă; stimularea juridică şi financiară a inovaţiei; măsurarea performanţelor în cercetare după criterii internaţionale; legarea cercetării ştiinţifice cu nevoile de tehnologii – de exploatare, de producţie, de organizare, de formare etc. – din societate;

9. Un sistem optimizat: Reevaluarea sistemului de învăţământ, a componentelor şi a consecinţelor sale, din punctul de vedere al utilităţii sociale, al performanţelor şi al raţionalităţii educaţionale; încheierea macroorganizării într-un sistem competitiv în condiţiile erei globalizării; organizarea analizei specializate continue a educaţiei din ţară şi a dezbaterii publice asupra măsurilor de interes general;

10. Competitivitate prin cooperare internaţională: Punerea organizărilor din învăţământ sub exigenţa randamentului şi a performanţei competitive; expansiunea formelor avansate de cooperare internaţională (joint curriculum, joint research units etc.) în serviciul sporirii competitivităţii sistemului educativ autohton; schimbarea prezentării internaţionale a învăţământului din ţară; etalarea valorilor proprii competitive în context internaţional.

Programul ţine seama de situaţia nefastă, de criză gravă, care s-a creat în învăţământul din România în ultimii ani, de eşecul guvernării actuale în a implementa obiective şi devize stabilite de PNL în anii 2002-2005, dar şi de nevoia ca ţara noastră să suprime rămânerea în urmă la care s-a ajuns şi să devină atrăgătoare şi competitivă în învăţământ. Acest program se poate prezenta cu toate detaliile indispensabile. Este, evident, un program ce poate părea, la prima vedere, mai sintetic – căci lucrurile trebuie surprinse la nivel de sistem şi mai în adâncime, spre a putea da soluţii durabile – dar care rezolvă problema crucială a învăţământului nostru: competitivitatea, de care depind, practic, celelalte.