Petre Ţuţea - creştinism si liberalism
(între primii luminători ai neamului)

Despre democrație

„Eu, în materie de democraţie n-am nici o părere personală. Mă bizui pe doi gânditori clasici. Pe Platon şi pe Aristotel. Platon susţine că trei sunt formele de guvernământ degenerate: tirania, oligarhia şi democraţia. Aristotel spune că democraţia este sistemul în care fiecare face ce vrea. Şi eu am spus: după cum se vede. Iar Bergson, filozof modern, declară acest lucru: „Democraţia e singurul sistem compatibil cu demnitatea şi libertatea umană, dar are un viciu: nu are niciun criteriu de selecţiune a valorilor de conducere“.

Şi totuşi nu e adevărat! Practica socială arată, cel puţin în democraţiile occidentale, că valorile sunt selectate până la urmă.
Nu ştiu, eu nu vreau să ofensez Occidentul, dar nu geme de mari oameni de stat, azi.
Asta e adevărat.
Şi nici Statele Unite nu plesnesc de prea mulţi mari oameni de stat.
Să nu provocăm un scandal diplomatic, nu?
Nu. Dar e real! Ceea ce înseamnă că în democraţie numai întâmplarea naşte un mare şef. De pildă, un mare conducător în democraţie a fost Clemenceau, care a condus primul război mondial politic.
Şi a scos Franţa la liman…
Nu, Europa la liman. Nu ştiu dacă el a declarat că cine, până la vârsta de 30 de ani, nu e „progresist“, nu e de stânga şi democrat, n-are inimă, dar dacă peste 30 de ani nu e conservator, e cretin.
Ăsta a fost Clemenceau…
Nu eu! E cineva, nu?

Domnule Ţuţea, înseamnă că nu puneţi un semn de egalitate între democraţie şi liberalism, nu? 

Nu. Liberalismul e aproape de gândirea aristocratică a corpului social; democraţia, nu.

Puteţi să daţi un exemplu, din istoria noastră politică, de om care a fost liberal? 

Păi dacă îl dau pe Ionel Brătianu trebuie să mă ridic în picioare, dar nu pot. E aşa de mare om de stat… Nu ştiu dacă nu cumva la Versailles s-a declarat despre el că ăia care dictau Tratatul de la Versailles – nu ştiu cine a spus, poate Beneş – sunt nişte balcanici, „dumneavoastră sunteţi stăpân“. Brătianu! Cred că a fost cea mai mare conştiinţă politică europeană la Versailles. (…)
Altfel, a fost un mediocru debatteur parlamentar, nu era un mare orator la tribuna Parlamentului…
Dar a decis când şi cum trebuie. Când Iorga, cu orgoliul lui, îi spune lui Ionel Brătianu: „Ce să învăţ eu de la un inginer!?“, Brătianu, care era prim-ministru, îi răspunde: „Măsura, domnule profesor, măsura!“. Ha, ha, ha! „Măsura, domnule profesor!“ (…) Eu am emoţii când trec prin două gări. Prin Blaj, prin Mica Romă a lui Eminescu, care ne-a relatinizat, nu? Şi prin Florica, unde-i mormântul acestui mare om. Ţin să afirm, însă, că indiferent cine conduce Partidul Liberal astăzi, poporul român nu poate să evite liberalismul, fiindcă îi datorează crearea statului român modern şi a societăţii române moderne. Mă interesează liberalismul biruitor în Statele Unite, în Japonia, în vestul Europei. El, prin această biruinţă, devine ispititor pentru vânzoleala din spaţiul răsăritean.

Şi totuşi spuneaţi că Occidentul n-a dat mari valori politice.
Actualmente.
Atunci cum poate acest sistem să prospere fără mari personalităţi politice? 

Liberalismul te duce cum te duce trenul la destinaţie. Liberalismul favorizează corpul social: te instalezi în sistem şi n-ai încotro… În climatul creat de liberali se poate respira spiritual şi se poate progresa material, valorile mişcându-se nederanjate de nimeni (…) adică nu deranjează mecanismul gândirii dogmatice universale creştine…”

(P. Țuțea, „În democrație, numai întâmplarea naște un mare șef”, fragment din interviul realizat de Vartan Arachelian)

Se remarcă în acest paragraf distincția radicală pe care Țuțea o face între democrație și liberalism. Liberalismul este aristocratic și stimulează valoarea, în timp ce democrația este pentru vulg, valorile sunt selectate doar în mod aleator. Și, dacă democrația este o moștenire a anticilor, Țuțea recurge la Platon și Aristotel atunci când vorbește despre ea. 

Câteva comentarii aș avea de făcut în marginea ideilor expuse de filosoful român:

I. Dacă vorbești despre democrația modernă este ineficientă referința la un autor precum Platon, pentru care Republica ideală este singura formă de guvernare viabilă. Din punctul de vedere al lui Platon, dintre regimurile existente, monarhia este singurul regim care se apropie cel mai mult de această Republică. Or monarhia, care imită cel mai mult proiectul ideal, este o societate statică, strict ierarhizată, bazată pe autoritate și tradiție. Adică exact inversul societăților moderne. (A se vedea aici critica lui Popper la adresa lui Platon din Societatea deschisă și dușmanii săi).

II. Dacă discutăm deci despre democrația modernă, și nu despre cea a anticilor, cred că deosebirea dintre liberalism și democrație nu mai poate fi una radicală. Și asta deoarece, fără liberalismul politic, în sensul lui clasic (Locke, Montesquieu etc.), nu poate fi înțeleasă democrația modernă. Principiile liberale sunt cele care reglementează societățile democratice moderne: 1) dreptul natural al individului la proprietate, 2) dreptul la libertatea conștiinței și a opiniilor, din ambele decurgând prioritatea individului față de societate, 3) reprezentativitate politică și 4) separarea puterilor în stat. Dacă comparăm din aceste puncte de vedere democrația antică cu cea modernă, avem de-a face cu antinomii. Adică democrația modernă este aproape opusul democrației antice. Să le luăm pe rând:
1. Pentru liberalii moderni dreptul individului la proprietate este unul natural, pe asta bazându-se întreaga ordine socială și economică. Pentru antici proprietatea decurgea din rolul social al individului. Ea era strict legată de poziția socială a individului și de îndatoririle acestuia față de societate. De aici și prioritatea societății față de individ și holismul societăților tradiționale.

2. Exprimarea opiniilor în cadrul societăților antice este reglementată de puterea tradiției. Cel care exprimă un punct de vedere în afara acesteia riscă. Chiar viața. Vezi cazul Socrate, victimă a democrației ateniene. Azi, libertatea de conștiință este un drept al individului și el a fost cucerit prin ieșirea societății de sub tutela strictă a tradiției (reprezentată în Europa de Biserică) și de crearea unui spațiu de exprimare neutru în raport cu aceasta (statul laic). 

3. Dacă democrația antică era una directă, cea modernă este una reprezentativă. Cetățeanul atenian participă direct la discuții și la luarea deciziilor, în timp ce cetățeanul modern își deleagă reprezentanți pentru a decide în locul său. 

4. Separarea puterilor în stat are sens în contextul reprezentativității. Ea apare că o măsură de prevenire a abuzurilor puterii (cei care reprezintă) asupra cetățenilor (cei reprezentați). A vorbi despre așa ceva la greci este aproape un non-sens.
Cât despre societatea românească, a se cerceta în ce măsură a fost structurată de aceste principii în perioada modernă. Să aibă asta legătură cu deficitul de democrație? 

Democraţia înseamnă oportunitatea de fi sclavul tuturor.
definiţie aforistică de Karl Kraus

Democraţia înseamnă că oricine poate să crească pană la a fi preşedinte, şi oricine care nu mai creşte poate deveni vice-preşedinte.

Democraţia este un sistem politic prost, însă cel mai bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum.
definiţie de Winston Churchill

Democraţia nu este o formă uşoară de guvernământ, fiindcă nu este niciodată încheiată; este un organism viu, schimbător, cu o continuă deplasare şi ajustare a balanţei dintre libertatea individuală şi ordinea de drept.
definiţie de Ilka Chase

 
Democraţia este un mecanism care garantează că nu vom fi guvernaţi mai bine decât merităm.
definiţie de George Bernard Shaw

Democraţia nu este atât o formă de guvernare, cât un set de principii.
definiţie de Woodrow Wilson

Democraţia este dictatura adevărului.
Democraţia înseamnă guvernare prin dezbatere, dar este eficientă doar dacă îi poţi opri pe oameni să vorbească.
definiţie de Clement Atlee

Democraţia este bănuiala periodică a faptului că mai mult de jumătate din oameni au dreptate mai mult de jumătate din timp.
definiţie de E.B. White în New Yorker (3 iulie 1944)

Democraţia este arta şi ştiinţa de a conduce circul din cuşca maimuţei.
definiţie aforistică de H.L. Mencken

Democraţia e sistemul social în care face fiecare ce vrea şi-n care numărul înlocuieşte calitatea... Triumful cantităţii împotriva calităţii.
definiţie de Petre Ţuţea

Democraţia este guvernarea poporului, de către popor, pentru popor.
definiţie de Abraham Lincoln

Democraţia e un mecanism prin care avem voie să alegem conducătorii pe care îi merităm.
definiţie de Alexandru Arşinel

Democraţie. Autocraţia celor aleşi.
definiţie aforistică de Valeriu Butulescu din Noroi aurifer

Democraţia nu este votarea, ci calcularea voturilor.
definiţie de Tom Stoppard

Democraţia este procesul prin care oamenii sunt liberi să-l aleagă pe cel pe care să dea vina.
definiţie de Laurence J. Peter

Democraţia este un sistem de autodeterminare. Este dreptul de a face alegerea greşită.
definiţie de John Patrick

Democraţia constă în a-ţi alege dictatorii după ce ţi-au spus ceea ce cred că vrei să auzi.
definiţie de Alan Coren

Democraţia nu este o deducţie matematică dovedită o dată pentru totdeauna. Democraţia este doar o credinţă susţinută fervent, un angajament care este testat iar şi iar în furnalul arzător al istoriei.
definiţie de Jack Kemp

Cea mai atroce dintre guvernările umane: democraţia, care este sinonimă cu anarhia.
definiţie de John Fowles în Omida

Democraţia înseamnă că eşti lăsat să votezi cu candidatul care ţi-e cel mai puţin antipatic.
definiţie de Robert Byrne

Prin democraţie înţeleg că ea îi conferă celui mai slab dintre noi aceleaşi şanse ca şi celui mai puternic.
definiţie de Mahatma Gandhi

Democraţia înseamnă decizia celor implicaţi.
definiţie de Carl-Friedrich von Weizsaecker

Democraţia este atunci când nu eşti închis pentru că eşti deschis.
definiţie de Vlada Bulatovitch