CU VAPORUL PRIN RODADOR!


BĂTRÂNII DE LA FAR

"lume multa sta sa vada
cum stau stelele sa cada"


miercuri, 13 iunie 2012

Alexandru Zub - SPIRITUL HARETIAN ÎN CULTURA ROMÂNĂ


         



                                                                                                                         

luni, 4 iunie 2012


SPIRU HARET : VIAŢA ŞI ACTIVITATEA
 
„Cea dintâiu datorie a şcoalei, care trece înaintea oricărei alteia este de a forma buni cetăţeni şi cea dintâiu condiţie pentru a fi cineva bun cetăţean este de a-şi iubi ţara fără rezervă, de a avea o încredere nemărginită într’însa şi în viitorul ei.

 Toată activitatea şi toată îngrijirea celor însărcinaţi cu educaţia tinerimii acolo trebue să tindă”


"Cu toate că a fost profesor universitar atâta vreme şi a avut deci
împrejurarea să fie cunoscut de atâtea generaţii de studenţi, cu toate că a fost
Ministru în atâtea rânduri şi a lucrat cu atâţi funcţionari şi colaboratori la opera
mare căreia i se consacrase, totuş Haret n’a fost cunoscut, în intimitatea
gândurilor sale, mai de nimeni.

Fire, în aparenţă, rece, puţin comunicativ, Haret
aveà o rezervă, care nu se potrivià cu obiceiurile noastre de a intrà repede şi
fără discreţie în sufletul altora. De aceea el nu captivà lumea prin farmecul pe
care-l au de obiceiu promisiunile nesfârşite dar niciodată ţinute ale unora, nici
prin vecinicul zâmbet, acelaşi pentru toţi, al altora. Dragostea puternică a
admiratorilor săi nu se adresà persoanei sale, ci autorului unei opere măreţe;
lumea îl iubià în faptele sale.

De obiceiu lumea vedea în vieaţa lui Haret două părţi cu totul deosebite,
fără nici o legătură între ele: activitatea lui ştiinţifică şi profesorală de o parte,
activitatea socială de altă parte. Mie mi se pare, după cum voiu încercà să
dovedesc, că aceste două activităţi nu fac decât una singură; că ele sunt numai
două feţe ale unui acelaşi fel de activitate intelectuală; că ele sunt strâns legate,
cum sunt legate între ele cele două feţe ale unei aceleiaş medalii, gravate de un
artist mare.

Haret s’a născut la Iaşi în 15 Fevruarie 1851. Învăţătura primară şi-a
început-o în familie şi apoi la şcoala primară din Dorohoiu, iar la 28 Aprilie
1860 s fost înscris în clasa a doua dela şcoala din Sărărie (Iaşi), de sub direcţia
lui Toma Săvescu, care a trăit să-şi vadă şcolarul urcând pe rând toate treptele
scării sociale, care a avut durerea să-l însoţească până la locaşul de veci şi care
s’a stins şi el îndată după aceea.
Astfel şi-a făcut Haret începuturile învăţăturii.

Vremea când şi-a făcut Haret liceul a fost o
vreme eroică. Se pomenesc şi astăzi numele unora din profesorii de atunci,
rămaşi vestiţi, unii prin vasta lor cultură şi chipul înalt de a-şi înţelege menirea
de profesori, alţii prin ignoranţa lor totală şi pretenţiile uneori absurde faţă de
elevi. Toţi aceşti profesori însă erau legaţi de paradox, rezultatele şi unora şi
altora erau, într’un anumit sens, aproape tot aşà de bune. Şcolarii fruntaşi au
profitat dela profesorii cei slabi aproape tot atât ca dela cei buni. Siliţi să înveţe
singuri, să descurce cu propriile lor puteri demonstraţiile din cărţile străine pe
cari le aveau la îndemână, aceşti şcolari au câştigat iniţiativa şi dragostea de a
studià şi calea sigură de a înţelege bine lucrurile. Dar să las pe Haret să
povestească singur:

“A fost o mare greutate, şi pentru colegii mei şi pentru mine, primii paşi
făcuţi în matematicile raţionate. Aveam ca profesor pe răposatul Al. Borănescu,
om excelent, cu care puteai face ce voiai când ştiai să-l iei cu binele; dar aveà
uneori şi supărări mari, cari din norocire nu durau mult. Dar pot afirmà că
metoda lui nu prea semănà cu a pedagogilor de astăzi. În orice caz ştiu că mie
mi-a trebuit multă vreme şi multă bătaie de cap pentru ca să-mi dau seama că
lungile înşirări de fraze cari constituiau demonstraţiile spuneau cevà real şi nu
erau numai nişte convenţii născocite anume pentru necazul băieţilor…
Petreceam uneori seri întregi pe câte o pagină sau pe câte o problemă, căreia
nu-i puteam da de rost.
Cu toate acestea, perioada aceea de muncă încordată, când fiecare pas
înainte erà o adevărată cucerire pe care o datoram mai ales stăruinţei noastre, a
fost poate aceea care a avut cea mai mare influenţă pentru mulţi din noi şi care
ne-a dat oţelirea care ne-ar fi lipsit, dacă împrejurările ar fi fost mai uşoare
pentru noi.
Ceeace a mai rezultat în special pentru mi ne a fost că în timpul acela
m’am hotărît în mod definitiv să urmez studiul matematicelor…”


La 1869 el termină liceul şi se înscrie la Universitatea din Bucureşti la
secţiunea fizico-matematică. Studenţii de pe atunci erau necăjiţi de multe nevoi
şi mai erau ademeniţi să-şi întrerupă studiile ocupând cu concurs numeroasele
locuri libere din învăţământ. Foarte puţini treceau examenele de fine de an şi
mai puţini ajungeau să-şi iea diploma de licenţă.
Cu toate acestea Haret, deşi trecuse concurs, chiar după primul an de
facultate şi luase catedra de matematici dela Seminarul Central, s’a prezentat
regulat la examene şi şi-a trecut licenţa.
În urma stăruinţei d-lui Maiorescu, Ministrul Instrucţiunii de pe atunci, se
declară o bursă vacantă pentru studiul matematicelor şi Septembrie 1874 Haret
trecù concursul, reuşi şi plecă la Paris. Astfel se realiză «această dorinţă, care de
mult îl frământà», cum se exprimă singur în amintirile sale. În sfârşit visurile
dela 13 ani vor puteà acum să se întruchipeze. Dar începuturile au fost grele.

“Chiar îndată după începerea cursurilor la Paris, povesteşte el mai departe, am putut
să-mi dau seama de marile lipsuri ale instrucţiei mele matematice, cu toată licenţa mea trecută
cu bile albe la Bucureşti. Erau părţi întregi de materie pe cari nu le cunoşteam şi mai ales îmi
lipsià deprinderea rezolvării de probleme.”


De sigur amintirea acestor neajunsuri pe cari le-a întâmpinat în
cercetarea problemelor pe cari le urmărià, l-a făcut să privească ca o binefacere
pentru elevi publicarea în ţară a revistei Gazeta Matematică.
Trecând cu uşurinţă peste aceste greutăţi, Haret şi-a luat din nou licenţa
în matematice la Paris în 1875, şi în 1876 şi-a luat şi licenţa în ştiinţele fizice.
Acum erà liber să se avânte încotro voià. Puteà acum să încerce să
prindă în ecuaţiuni mişcările tainice ale stelelor, cari-i aţâţaseră curiozitatea
atâta vreme.

Întrebarea cu un caracter în acelaşi timp ştiinţific şi filozofic,
problema stabilităţii sistemului planetar, cum se numeşte în
Mecanica cerească, a preocupat pe rând pe toţi astronomii mari.

În momentul când Ruşii trec Prutul la 12 Aprilie 1877, Haret e gata şi el
să treacă dela punerea problemei la deslegarea ei, să intre prin urmare în
acţiune. «Puţin a lipsit ca acest din urmă pas să nu-l poată face». Datoria către
ţară erà mai puternică şi mai imediată decât rezolvarea unei probleme de
Mecanică Cerească. O telegramă a Ministrului de Instrucţie, a Regretatului
G. Chiţu, îl linişti şi-l lăsă să-şi termine lucrarea. Un an după aceea, în 1878,
când s’au semnat preliminările dela San Ştefano, teza lui Haret erà gata şi
susţinută cu strălucire.

Această lucrare însemnată, care a înscris pentru totdeauna numele lui
Haret în ştiinţă, arată o însuşire specială a minţii sale, darul de a privi
problemele mari în faţă şi de a găsi calea pe care aceste probleme pot fi atacate
mai uşor.

Desigur, o aceeaş întrebare răsare acum în mintea D-Voastre a tuturor.
Cum se poate ca, cu un început aşà de strălucit, Haret, în afară de câtevà
încercări răsleţe, să-şi oprească activitatea ştiinţifică în loc? Pe lângă
numeroasele cauze cari izvorăsc din condiţiunile sociale de acum 35 ani, pe
cari eu nu le cunosc dar cari ştiu sigur c’au avut aceeaşi înrâurire şi asupra
altora, să-mi permiteţi s’adaug o cauză de natură deosebită şi care mi se pare şi
puternică şi reală.

În acelaşi timp analiza matematică făceà progrese uriaşe. Instrumente
analitice nouă, mai delicate dar mai sigure, erau făurite în atelierele geometrilor
de seamă. Cel care s’a servit întâia oară, în chip sistematic, de aceste unelte
nouă, a fost regretatul nostru membru de onoare, ilustrul Henri Poincaré, câţivà
ani după teza lui Haret. De atunci încoace toate problemele mari şi
fundamentale din Mecanica cerească au fost reluate, studiate mai departe şi
multe din ele duse până la capăt. Aceste unelte nouă nu le puteà posedà Haret şi
de aceea, cu multă părere de rău, a fost silit să se oprească în loc. De multe ori
mi-a exprimat cu durere această părere de rău şi în mai multe rânduri a făcut
sforţări să reieà firul întrerupt. Aşà, acum vreo 14 ani anunţase la facultate un
curs de Mecanică cerească pentru doctorat, pe care nu l-a putut începe din
cauza lipsei de auditori pregătiţi. În timpul din urmă se apucase să colaboreze
la Gazeta Matematică şi se înscrisese membru în vestita societate internaţională
Circolo matematico di Palermo. Dar erà prea târziu şi erà chemat prea cu multă
putere în altă direcţie.

Îndată după întoarcerea sa din Paris, precedat de faima care se
răspândise repede, Haret e numit, pe ziua de 1 Aprilie 1878, suplinitor la
catedra de Mecanică dela facultatea de ştiinţe din Bucureşti, iar în urma
concursului ocupă aceeaş catedră cu titlul provizor pe ziua de 2 Octombrie
acelaşi an. A mai funcţionat ca profesor la şcoala de Artilerie şi Geniu între anii
1881-1886 şi la şcoala de Poduri dela 1881 până la 1910. În acest timp intră în
atingere cu administraţia învăţământului, mai întâiu ca membru în Consiliul
permanent al Instrucţiunii, apoi ca inspector general al şcoalelor.

De aici încolo începe să se desfăşure activitatea socială a lui Haret,
chibzuită şi frământată multă vreme, pusă în lucrare cu stăruinţă şi adusă la
îndeplinire cu toată însufleţirea.
Mai întâiu ca inspector general, pe lângă inspecţiile numeroase, Haret îşi
înseamnă activitatea printr’o lucrare unică în felul ei.

Haret, după un an şi jumătate de inspectorat, îmbrăţişează problema învăţământului
întreagă şi nu numai cu o privire generală, ci ca o sistemă bine închegată.
Aceeaş minte care se încumetase să prindă o problemă mare de astronomie, nu
se sfieşte în faţa chestiunii grele a învăţământului întreg. Raportul lui Haret
dela 1884 e o bogăţie de informaţiuni relative la starea învăţământului secundar
de pe atunci, de idei conducătoare pentru o bună reformă a acestui învăţământ
şi de metoade pentru realizarea acestor idei în toate amănuntele lor. Dela
împărţirea materiilor şi orelor pe clase, dela prevederea amănunţită a
cheltuielilor bugetare pentru înfiinţarea de şcoli, până la consideraţiuni înalte
de educaţie şi patriotism, totul e desfăşurat, înlănţuit şi expus cu căldură şi pe
unele locuri, acolo unde erà nevoie, cu energie şi chiar cu indignare.

Daţi-mi voie să vă cetesc o bucată care mi se pare şi astăzi de actualitate.

“Un foarte grav defect al întregului nostru învăţământ, fără excepţiune,
este de a nu se ocupa decât de instrucţiune, şi nicidecum de educaţiunea
tinerimii. Tot ce se face, tot ce se plănueşte, este numai pentru programe,
material didactic şi alte lucruri ce au scop de a introduce în mintea copiilor cea
mai mare doză posibilă de cunoştinţe.

În şcoalele noastre se face cevà pentru a da tinerimii asemenea deprinderi?
Nicidecum. Profesorul, când a spus şcolarului că Alexandru cel Mare şi-a pierdut coiful în
bătălia dela Granic, sau când a pus vorbe româneşti în locul altora latineşti dintr’o carte, crede
că nu mai are altcevà de făcut; şcolarul, când şi-a scris verbul ce i s’a dat să conjuge, sau a
învăţat pagina ce i s’a dat să reciteze, socoteşte că nu i se mai poate cere nimic. Şi unul şi altul
se înşală, şi mai mult profesorul decât şcolarul; căci şcoala are de scop de a formà buni părinţi
de familie şi buni cetăţeni şi instrucţiunea ce se dă copiilor este, nu un scop, ci unul din
mijloacele de a se ajunge acolo.

Nu profesând ex catedra se pot dobândi asemenea rezultate. Nu ştiu ce pedagog ziceà
că o şcoală fără catedră de morală i se pare o monstruozitate. Însă la noi nu catedra de morală
lipseşte; căci ce alta este catedra de religiune, dacă lăsăm la o parte istoria sacră? Cursul de
filozofie încă cuprinde morala în termeni expreşi. Cu aceasta însă nu se face nimic. Am văzut
de multe ori şcolari spunându-şi lecţia de filozofie sau de catechism, pe care o recitau cu
exactitate; însă convingerea lipseşte totdeauna; şi chiar dacă ar aveà-o în momentul acela, nu
ar dobândi prin aceasta deprinderea datoriei aşà cum am definit-o mai sus.

Nici atâta însă nu ar ajunge. Cele ce se spun în şcoală, oricum s’ar face, tot nu sunt
decât vorbe cari sboară, şi urma ce vor lăsà în spiritul şi inima copiilor va fi trecătoare, dacă
chiar şcoala nu va da exemple vii de ceeace  în clasă se spune numai din gură. Conduita 
profesorilor, regula din şcoală, au o influenţă enormă asupra moralităţii şcolarilor.”


În anul 1885, venind la Ministerul Instrucţiunii veneratul nostru Secretar
general, d-l D. Sturdza, Haret, ca un bun cunoscător al chestiunilor şcolare, este
chemat dela locul de Inspector la cel de Secretar general. În acest loc, sub
înrâurirea adâncă a unui patriotism luminat, a căpătat Haret pregătirea
temeinică pentru activitatea viitoare.
Aşà încât, când Haret era chemat, la 1897, ca Ministru al Instrucţiunii, el
are reforma învăţământului pregătită. Legea lui Haret, care schimbă
organizarea dela 1864 a învăţământului secundar şi superior, este în mare parte
în fiinţă şi astăzi şi deci cunoscută tuturor, ca să mai insist asupra ei.

Aici e strâns, în câtevà cuvinte, tot ce a făcut Haret, pe toate căile, pentru
ridicarea ţărănimii, Şi într’adevăr, pe lângă legi şi regulamente, pe lângă
numeroasele circulări şi dispoziţiuni administrative, el nu s’a sfiit să încurajeze
deadreptul – cu cuvântul şi cu scrisoarea personală – pe toţi cei cari la rând şi în
număr din ce în ce mai mare se îndreptau pe drumul arătat de dânsul, spre aşà
numita activitate extraşcolară.
Atunci s’au înfiinţat Băncile populare, Obştiile, Cooperativele săteşti,
atâtea şi atâtea instituţiuni, toate cu scopul să deştepte o vieaţă economică la
sate şi să îndemne pe ţăran să aspire la o vieaţă mai bună. Mişcarea economică
a satelor, odată deşteptată, şi-a luat, încetul cu încetul, un avânt neaşteptat.

Dar atâta nu erà de ajuns. Pentru ca ridicarea satelor să fie reală, nu erà
destulă deşteptarea economică, mai trebuià şi o vieaţă culturală şi morală. Şi
atunci activitatea extraşcolară s’a completat cu şcoli de adulţi, cu cercuri
culturale, conferinţe populare şi şezători săteşti, acestea fiind ajutate de
publicarea revistei populare „Albina” şi de broşurile societăţii „Steaua”, toate
înfiinţate prin stăruinţa neobosită a lui Haret. Numai înşirarea a tot ce a făcut
Haret pentru şcoală, pentru biserică şi pentru corpul didactic ar deveni grea şi
obositoare. Mă mărginesc, înainte de a trece mai departe, să citez cantinele
şcolare, cari au adus şi au întreţinut pe elevii săraci şi depărtaţi de şcoală,
coloniile de vacanţă, Casa Bisericii şi Casa de Economie a Corpului didactic.

Acesta a fost Haret sub toate înfăţişerile lui, ca om de ştiinţă şi ca om de
stat. Nu va trebui însă să se uite că dacă Haret a fost un idealist, că dacă Haret a
urmărit cu îndărătnicie o idee mare, – ridicarea ţărănimii şi prin ea ridicarea
ţerii, – adevăratul motiv, cauza adâncă e că a gustat în tinereţe din cupa
dezinteresată a ştiinţei pure şi înălţătoare, că s-a adăpat în vremea fericită a
formării sufleteşti la izvorul cristalin al cercetării ştiinţifice. Şi din acest punct
de vedere, ca şi din atâtea altele, vieaţa lui Haret va rămâneà prea multă vreme
ca o pildă, ca un ideal greu de atins."

(Gheorghe Adamescu - sursa: http://www.spiruharet.ro/spiru-haret/ )

  1. urmele cuielor
    de la ymp (09:22:05 16 Decembrie 2011)

    la oglinda prin care fug iluziile am stat si-am privit apoi la arcadele pontice am vorbit in taceri o briza dinspre batranul far ca un cantec de zar mi-a adus aminte de peronul de ieri cand ai venit sa-mi ceri o bancnota pentru calatorie din haina batranei am scos o hartie veche …………………………& ………. fara identitate trageam impreuna la rame ......................... s-au uscat izvoarele serii doar acolo unde n-au avut radacini s-au inmultit cascadele vietii acolo unde nilul n-a cunoscut corcodilul si-n dodii de poveste pescarul pe care-l cunoscusem in tara injuraturilor cu talc acum tacea malc si-mi arata spre vagonul de pe marginea plajei... circul plecase si vagonul mi l-au lasat mie... azi, chiar la ora amiezii, este miezul miezului de vara poate-n ale tale ganduri te aduni sa-mi spui diseara cum se face ca-ntr-o clipa poti atinge Infinitul si-n cea mai uitata floare sa gasesti ca nesfarsitul se aprinde din petala din boboc de trandafir si-ntr-o lacrima de roua ce asteapta un zefir sa apese o amprenta de penita japoneza prin nacela ce se-nalta din iubita mea planeta poate spui acum mai simplu intr-o proza de jurnal ma asteapta Inorogul manz mai ieri pierdut pe mal... câte un fir de nisip pe dunga albastră hrăneşte o scoică născătoarea perlelor şirag pe prag semnele tale Doamne urmele cuielor ţinte fixe abise