SPIRU HARET : VIAŢA ŞI ACTIVITATEA
„Cea
dintâiu datorie a şcoalei, care trece înaintea oricărei alteia este de a
forma buni cetăţeni şi cea dintâiu condiţie pentru a fi cineva bun cetăţean
este de a-şi iubi ţara fără rezervă, de a avea o încredere nemărginită
într’însa şi în viitorul ei.
Toată
activitatea şi toată îngrijirea celor însărcinaţi cu educaţia tinerimii
acolo trebue să tindă”
"Cu toate că a fost profesor universitar atâta vreme şi a
avut deci
împrejurarea să fie cunoscut de atâtea generaţii de
studenţi, cu toate că a fost
Ministru în atâtea rânduri şi a lucrat cu atâţi funcţionari
şi colaboratori la opera
mare căreia i se consacrase, totuş Haret n’a fost cunoscut,
în intimitatea
gândurilor sale, mai de nimeni.
Fire, în aparenţă, rece, puţin comunicativ, Haret
aveà o rezervă, care nu se potrivià cu obiceiurile noastre
de a intrà repede şi
fără discreţie în sufletul altora. De aceea el nu captivà
lumea prin farmecul pe
care-l au de obiceiu promisiunile nesfârşite dar niciodată
ţinute ale unora, nici
prin vecinicul zâmbet, acelaşi pentru toţi, al altora.
Dragostea puternică a
admiratorilor săi nu se adresà persoanei sale, ci autorului
unei opere măreţe;
lumea îl iubià în faptele sale.
De obiceiu lumea vedea în vieaţa lui Haret două părţi cu
totul deosebite,
fără nici o legătură între ele: activitatea lui ştiinţifică
şi profesorală de o parte,
activitatea socială de altă parte. Mie mi se pare, după cum
voiu încercà să
dovedesc, că aceste două activităţi nu fac decât una
singură; că ele sunt numai
două feţe ale unui acelaşi fel de activitate intelectuală;
că ele sunt strâns legate,
cum sunt legate între ele cele două feţe ale unei aceleiaş
medalii, gravate de un
artist mare.
Haret s’a născut la Iaşi în 15 Fevruarie 1851. Învăţătura
primară şi-a
început-o în familie şi apoi la şcoala primară din Dorohoiu,
iar la 28 Aprilie
1860 s fost înscris în clasa a doua dela şcoala din Sărărie
(Iaşi), de sub direcţia
lui Toma Săvescu, care a trăit să-şi vadă şcolarul
urcând pe rând toate treptele
scării sociale, care a avut durerea să-l însoţească până la
locaşul de veci şi care
s’a stins şi el îndată după aceea.
Astfel şi-a făcut Haret începuturile învăţăturii.
Vremea când şi-a făcut Haret liceul a fost o
vreme eroică. Se pomenesc şi astăzi numele unora din
profesorii de atunci,
rămaşi vestiţi, unii prin vasta lor cultură şi chipul înalt
de a-şi înţelege menirea
de profesori, alţii prin ignoranţa lor totală şi pretenţiile
uneori absurde faţă de
elevi. Toţi aceşti profesori însă erau legaţi de paradox,
rezultatele şi unora şi
altora erau, într’un anumit sens, aproape tot aşà de bune.
Şcolarii fruntaşi au
profitat dela profesorii cei slabi aproape tot atât ca dela
cei buni. Siliţi să înveţe
singuri, să descurce cu propriile lor puteri demonstraţiile
din cărţile străine pe
cari le aveau la îndemână, aceşti şcolari au câştigat
iniţiativa şi dragostea de a
studià şi calea sigură de a înţelege bine lucrurile. Dar să
las pe Haret să
povestească singur:
“A fost o mare greutate, şi pentru colegii mei şi pentru
mine, primii paşi
făcuţi în matematicile raţionate. Aveam ca profesor pe
răposatul Al. Borănescu,
om excelent, cu care puteai face ce voiai când ştiai să-l iei
cu binele; dar aveà
uneori şi supărări mari, cari din norocire nu durau mult. Dar
pot afirmà că
metoda lui nu prea semănà cu a pedagogilor de astăzi. În
orice caz ştiu că mie
mi-a trebuit multă vreme şi multă bătaie de cap pentru ca
să-mi dau seama că
lungile înşirări de fraze cari constituiau demonstraţiile
spuneau cevà real şi nu
erau numai nişte convenţii născocite anume pentru necazul
băieţilor…
Petreceam uneori seri întregi pe câte o pagină sau pe câte o
problemă, căreia
nu-i puteam da de rost.
Cu toate acestea, perioada aceea de muncă încordată, când
fiecare pas
înainte erà o adevărată cucerire pe care o datoram mai ales
stăruinţei noastre, a
fost poate aceea care a avut cea mai mare influenţă pentru
mulţi din noi şi care
ne-a dat oţelirea care ne-ar fi lipsit, dacă împrejurările ar
fi fost mai uşoare
pentru noi.
Ceeace a mai rezultat în special pentru mi ne a fost că în
timpul acela
m’am hotărît în mod definitiv să urmez studiul matematicelor…”
La 1869 el termină liceul şi se înscrie la Universitatea din
Bucureşti la
secţiunea fizico-matematică. Studenţii de pe atunci erau
necăjiţi de multe nevoi
şi mai erau ademeniţi să-şi întrerupă studiile ocupând cu
concurs numeroasele
locuri libere din învăţământ. Foarte puţini treceau
examenele de fine de an şi
mai puţini ajungeau să-şi iea diploma de licenţă.
Cu toate acestea Haret, deşi trecuse concurs, chiar după
primul an de
facultate şi luase catedra de matematici dela Seminarul
Central, s’a prezentat
regulat la examene şi şi-a trecut licenţa.
În urma stăruinţei d-lui Maiorescu, Ministrul
Instrucţiunii de pe atunci, se
declară o bursă vacantă pentru studiul matematicelor şi
Septembrie 1874 Haret
trecù concursul, reuşi şi plecă la Paris. Astfel se realiză
«această dorinţă, care de
mult îl frământà», cum se exprimă singur în amintirile sale.
În sfârşit visurile
dela 13 ani vor puteà acum să se întruchipeze. Dar
începuturile au fost grele.
“Chiar îndată după începerea
cursurilor la Paris, povesteşte el mai departe, am putut
să-mi dau seama de marile lipsuri
ale instrucţiei mele matematice, cu toată licenţa mea trecută
cu bile albe la Bucureşti. Erau
părţi întregi de materie pe cari nu le cunoşteam şi mai ales îmi
lipsià deprinderea rezolvării de
probleme.”
De sigur amintirea acestor neajunsuri pe cari le-a
întâmpinat în
cercetarea problemelor pe cari le urmărià, l-a făcut să
privească ca o binefacere
pentru elevi publicarea în ţară a revistei Gazeta
Matematică.
Trecând cu uşurinţă peste aceste greutăţi, Haret şi-a luat
din nou licenţa
în matematice la Paris în 1875, şi în 1876 şi-a luat şi
licenţa în ştiinţele fizice.
Acum erà liber să se avânte încotro voià. Puteà acum să
încerce să
prindă în ecuaţiuni mişcările tainice ale stelelor, cari-i
aţâţaseră curiozitatea
atâta vreme.
Întrebarea cu un caracter în acelaşi timp ştiinţific şi
filozofic,
problema stabilităţii sistemului planetar, cum se
numeşte în
Mecanica cerească, a preocupat pe rând pe toţi astronomii
mari.
În momentul când Ruşii trec Prutul la 12 Aprilie 1877, Haret
e gata şi el
să treacă dela punerea problemei la deslegarea ei, să intre
prin urmare în
acţiune. «Puţin a lipsit ca acest din urmă pas să nu-l poată
face». Datoria către
ţară erà mai puternică şi mai imediată decât rezolvarea unei
probleme de
Mecanică Cerească. O telegramă a Ministrului de Instrucţie,
a Regretatului
G. Chiţu, îl linişti şi-l lăsă să-şi termine
lucrarea. Un an după aceea, în 1878,
când s’au semnat preliminările dela San Ştefano, teza
lui Haret erà gata şi
susţinută cu strălucire.
Această lucrare însemnată, care a înscris pentru totdeauna
numele lui
Haret în ştiinţă, arată o însuşire specială a minţii sale,
darul de a privi
problemele mari în faţă şi de a găsi calea pe care aceste
probleme pot fi atacate
mai uşor.
Desigur, o aceeaş întrebare răsare acum în mintea D-Voastre
a tuturor.
Cum se poate ca, cu un început aşà de strălucit, Haret, în
afară de câtevà
încercări răsleţe, să-şi oprească activitatea ştiinţifică în
loc? Pe lângă
numeroasele cauze cari izvorăsc din condiţiunile sociale de
acum 35 ani, pe
cari eu nu le cunosc dar cari ştiu sigur c’au avut aceeaşi
înrâurire şi asupra
altora, să-mi permiteţi s’adaug o cauză de natură deosebită
şi care mi se pare şi
puternică şi reală.
În acelaşi timp analiza matematică făceà progrese uriaşe.
Instrumente
analitice nouă, mai delicate dar mai sigure, erau făurite în
atelierele geometrilor
de seamă. Cel care s’a servit întâia oară, în chip
sistematic, de aceste unelte
nouă, a fost regretatul nostru membru de onoare, ilustrul Henri
Poincaré, câţivà
ani după teza lui Haret. De atunci încoace toate problemele
mari şi
fundamentale din Mecanica cerească au fost reluate, studiate
mai departe şi
multe din ele duse până la capăt. Aceste unelte nouă nu le
puteà posedà Haret şi
de aceea, cu multă părere de rău, a fost silit să se oprească
în loc. De multe ori
mi-a exprimat cu durere această părere de rău şi în mai
multe rânduri a făcut
sforţări să reieà firul întrerupt. Aşà, acum vreo 14 ani
anunţase la facultate un
curs de Mecanică cerească pentru doctorat, pe care nu l-a
putut începe din
cauza lipsei de auditori pregătiţi. În timpul din urmă se
apucase să colaboreze
la Gazeta Matematică şi se înscrisese membru în
vestita societate internaţională
Circolo matematico di Palermo. Dar erà prea târziu şi
erà chemat prea cu multă
putere în altă direcţie.
Îndată după întoarcerea sa din Paris, precedat de faima care
se
răspândise repede, Haret e numit, pe ziua de 1 Aprilie 1878,
suplinitor la
catedra de Mecanică dela facultatea de ştiinţe din
Bucureşti, iar în urma
concursului ocupă aceeaş catedră cu titlul provizor pe ziua
de 2 Octombrie
acelaşi an. A mai funcţionat ca profesor la şcoala de
Artilerie şi Geniu între anii
1881-1886 şi la şcoala de Poduri dela 1881 până la 1910. În
acest timp intră în
atingere cu administraţia învăţământului, mai întâiu ca membru
în Consiliul
permanent al Instrucţiunii, apoi ca inspector general al
şcoalelor.
De aici încolo începe să se desfăşure activitatea socială a
lui Haret,
chibzuită şi frământată multă vreme, pusă în lucrare cu
stăruinţă şi adusă la
îndeplinire cu toată însufleţirea.
Mai întâiu ca inspector general, pe lângă inspecţiile
numeroase, Haret îşi
înseamnă activitatea printr’o lucrare unică în felul ei.
Haret, după un an şi jumătate de inspectorat, îmbrăţişează problema
învăţământului
întreagă şi nu numai cu o privire generală, ci ca o sistemă
bine închegată.
Aceeaş minte care se încumetase să prindă o problemă mare de
astronomie, nu
se sfieşte în faţa chestiunii grele a învăţământului întreg.
Raportul lui Haret
dela 1884 e o bogăţie de informaţiuni relative la starea
învăţământului secundar
de pe atunci, de idei conducătoare pentru o bună reformă a
acestui învăţământ
şi de metoade pentru realizarea acestor idei în toate
amănuntele lor. Dela
împărţirea materiilor şi orelor pe clase, dela prevederea amănunţită
a
cheltuielilor bugetare pentru înfiinţarea de şcoli, până la
consideraţiuni înalte
de educaţie şi patriotism, totul e desfăşurat, înlănţuit şi
expus cu căldură şi pe
unele locuri, acolo unde erà nevoie, cu energie şi chiar cu
indignare.
Daţi-mi voie să vă cetesc o bucată care mi se pare şi astăzi
de actualitate.
“Un foarte grav defect al întregului nostru învăţământ, fără
excepţiune,
este de a nu se ocupa decât de instrucţiune, şi nicidecum de
educaţiunea
tinerimii. Tot ce se face, tot ce se plănueşte, este numai
pentru programe,
material didactic şi alte lucruri ce au scop de a introduce
în mintea copiilor cea
mai mare doză posibilă de cunoştinţe.
În şcoalele noastre se face cevà
pentru a da tinerimii asemenea deprinderi?
Nicidecum. Profesorul, când a spus
şcolarului că Alexandru cel Mare şi-a pierdut coiful în
bătălia dela Granic, sau când a pus
vorbe româneşti în locul altora latineşti dintr’o carte, crede
că nu mai are altcevà de făcut;
şcolarul, când şi-a scris verbul ce i s’a dat să conjuge, sau a
învăţat pagina ce i s’a dat să
reciteze, socoteşte că nu i se mai poate cere nimic. Şi unul şi altul
se înşală, şi mai mult profesorul
decât şcolarul; căci şcoala are de scop de a formà buni părinţi
de familie şi buni cetăţeni şi
instrucţiunea ce se dă copiilor este, nu un scop, ci unul din
mijloacele de a se ajunge acolo.
Nu profesând ex catedra se
pot dobândi asemenea rezultate. Nu ştiu ce pedagog ziceà
că o şcoală fără catedră de morală
i se pare o monstruozitate. Însă la noi nu catedra de morală
lipseşte; căci ce alta este catedra
de religiune, dacă lăsăm la o parte istoria sacră? Cursul de
filozofie încă cuprinde morala în
termeni expreşi. Cu aceasta însă nu se face nimic. Am văzut
de multe ori şcolari spunându-şi
lecţia de filozofie sau de catechism, pe care o recitau cu
exactitate; însă convingerea
lipseşte totdeauna; şi chiar dacă ar aveà-o în momentul acela, nu
ar dobândi prin aceasta deprinderea
datoriei aşà cum am definit-o mai sus.
Nici atâta însă nu ar ajunge. Cele
ce se spun în şcoală, oricum s’ar face, tot nu sunt
decât vorbe cari sboară, şi urma ce
vor lăsà în spiritul şi inima copiilor va fi trecătoare, dacă
chiar şcoala nu va da exemple vii
de ceeace în clasă se spune numai din
gură. Conduita
profesorilor, regula din
şcoală, au o influenţă enormă asupra moralităţii şcolarilor.”
În anul 1885, venind la Ministerul Instrucţiunii veneratul
nostru Secretar
general, d-l D. Sturdza, Haret, ca un bun cunoscător
al chestiunilor şcolare, este
chemat dela locul de Inspector la cel de Secretar general.
În acest loc, sub
înrâurirea adâncă a unui patriotism luminat, a căpătat Haret
pregătirea
temeinică pentru activitatea viitoare.
Aşà încât, când Haret era chemat, la 1897, ca Ministru al
Instrucţiunii, el
are reforma învăţământului pregătită. Legea lui Haret, care
schimbă
organizarea dela 1864 a învăţământului secundar şi superior,
este în mare parte
în fiinţă şi astăzi şi deci cunoscută tuturor, ca să mai
insist asupra ei.
Aici e strâns, în câtevà cuvinte, tot ce a făcut Haret, pe
toate căile, pentru
ridicarea ţărănimii, Şi într’adevăr, pe lângă legi şi
regulamente, pe lângă
numeroasele circulări şi dispoziţiuni administrative, el nu
s’a sfiit să încurajeze
deadreptul – cu cuvântul şi cu scrisoarea personală – pe
toţi cei cari la rând şi în
număr din ce în ce mai mare se îndreptau pe drumul arătat de
dânsul, spre aşà
numita activitate extraşcolară.
Atunci s’au înfiinţat Băncile populare, Obştiile,
Cooperativele săteşti,
atâtea şi atâtea instituţiuni, toate cu scopul să deştepte o
vieaţă economică la
sate şi să îndemne pe ţăran să aspire la o vieaţă mai bună.
Mişcarea economică
a satelor, odată deşteptată, şi-a luat, încetul cu încetul,
un avânt neaşteptat.
Dar atâta nu erà de ajuns. Pentru ca ridicarea satelor să
fie reală, nu erà
destulă deşteptarea economică, mai trebuià şi o vieaţă
culturală şi morală. Şi
atunci activitatea extraşcolară s’a completat cu şcoli de
adulţi, cu cercuri
culturale, conferinţe populare şi şezători săteşti, acestea
fiind ajutate de
publicarea revistei populare „Albina” şi de broşurile
societăţii „Steaua”, toate
înfiinţate prin stăruinţa neobosită a lui Haret. Numai
înşirarea a tot ce a făcut
Haret pentru şcoală, pentru biserică şi pentru corpul
didactic ar deveni grea şi
obositoare. Mă mărginesc, înainte de a trece mai departe, să
citez cantinele
şcolare, cari au adus şi au întreţinut pe elevii săraci şi
depărtaţi de şcoală,
coloniile de vacanţă, Casa Bisericii şi Casa de Economie a
Corpului didactic.
Acesta a fost Haret sub toate înfăţişerile lui, ca om de
ştiinţă şi ca om de
stat. Nu va trebui însă să se uite că dacă Haret a fost un
idealist, că dacă Haret a
urmărit cu îndărătnicie o idee mare, – ridicarea ţărănimii
şi prin ea ridicarea
ţerii, – adevăratul motiv, cauza adâncă e că a gustat în
tinereţe din cupa
dezinteresată a ştiinţei pure şi înălţătoare, că s-a adăpat
în vremea fericită a
formării sufleteşti la izvorul cristalin al cercetării
ştiinţifice. Şi din acest punct
de vedere, ca şi din atâtea altele, vieaţa lui Haret va
rămâneà prea multă vreme
Poti face intotdeauna mai mult decat ai crezut.Cultiva-ti vointa. Daca esti in stare sa urci nimic nu iti mai este cu neputinta. Un obstacol este o noua problema dar nu exista problema care indiferent cat de putina incredere ai in tine sa nu se poata transforma intr-o oportunitate, prilej de a te inalta din nou.Adevaratul curaj nu inseamna sa astepti tacut intamplarile ce te asteapta ci dimpotriva, sa le alergi in intampinare ca sa le cunosti mai repede si sa le infrunti.
RăspundețiȘtergere"INTERIORUL ESTE PRECUM EXTERIORUL; Ceea ce este Sus este ca si ceea ce este Jos; Ceea ce este Jos este ca si ceea ce este Sus". Este vorba de Legea Corespondentei. Exista unele aspecte ale vietii pe care in graba zilnica le ignoram, dar aplicand aceasta axioma, dobandim capacitatea de intelegere ca peste tot UNIVERSUL exista sub forma celor trei planuri ale sale: material, mental, spititual. La fel ca si in cunoaşterea principiilor geometriei, care cunoaştere permite astronomului sau fizicianului asezat în fata telescopului sau sa masoare distantele dintre astri, urmarind miscarile lor; la fel, cunoasterea acestei Legii a Corespondentei permite omului sa deduca prin logica, inteligent, din necunoscut, cunoscutul.
RăspundețiȘtergere